Cât de mult timp, câte zile te-am lăsat singur şi tu, tu m-ai aşteptat ca în totdeauna. Îmi era dor să te tastez, să mă enervez, să te vizualizez din toate colţurile tale. Frumosule, ştiu că nu poţi roşi doar eşti un blog. Dar ce aiureli spun eu aici? Ahh, blogule! Te iubesc. Zău! Îmi eşti drag, mereu aproape, tu eşti cel care mă alinţi, tu îmi eşti prieten, frate, mamă, tată, etc, etc. Eşti un scump, arăţi bine(doar eu te-am făcut), hmm dacă stau să mă gândesc bine...eşti genial pentru mine. Ai amintirile mele în tine, ai tot ce am avut eu şi tot ce o să am nevoie. Mulţumesc.
