Ştiu că nu am mai scris de mult pe blog, aşa că m-am gândit să mai postez câte ceva pe aici ca să mai matur plictiseala de prin preajmă.
Amintirile tot timpul mi-au lăsat o imagine sau un tablou al unui copil care a şi-a petrecut copilăria şi un sfert din adolescenţă normal. Amintirile m-au făcut să plutesc uneori, amintirile m-au făcut să râd, să plâng, să am o stare de melancolie continuă şi tot amintirile îmi provoacă dor.Ammintirile sunt acele clipe de neuitat prin care toţi vor trece. Aceasta compunere mi-a stârnit o anumită starea de suferinţă şi fericire tot odată pentru că îmi amintesc cu drag de colegi şi tot ceea ce am făcut cu ei. Am avut momente extraordinare şi chiar în momentul ăsta mă bufneşte râsul, au fost clipe pe care n-o să le uit. Cu toate că atunci nu era aşa de amuzant cum este acum. Îmi pare rău că au trecut ani aşa de repede, nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Amintirile nu se mai întorc, iar asta doare.
