Îmi pare rău mamă, îmi pare rău tată, îmi pare rău pentru că v-am creat atâta suferinţă... Îmi pare rău că nu am putut fi un copil sănătos. Mă simt extenuat, numai pot continua am obosit să mai cred că voi scăpa de această boală care mă distruge. Doaream ca să fiu normal, doream să am o copilărie normală să pot alerga prin parc, prin pădure nu prin spitale. Doream să am prieteni cu care să mă joc, cu care să îmi petrec timpul, să mă duc la şcoală, să învăţ şi să-mi fac temele, să fiu cel mai bun din clasă şi să fiu lăudat pentru rezultatele bune. O să vă fie greu, ştiu... Viaţa nu e aşa de uşoară pe cum o creadeam după această lovitură. Era frumoasă, visam, visam mult şi nu-mi păsa de nimic... abia apoi mi-am dat seama cât de gravă e situaţia, dar chiar şi acum pot zbura printre vise, sunt copil... Dumnezeu a vrut asta, iar eu mă împac cu gândul, mă vrea la el, iar eu îl las să mă ia. Vă rog, luptaţi! Îmi doresc ca voi să ajungeţi departe şi vă rog să-mi îndepliniţi acest vis, să aveţi grijă de acei copii cu această boală să lupte... pentru că eu numai rezist, şi-mi pare rău că nu pot face chiar eu asta. Îmi va fi dor de voi şi nu fi-ţi trişti voi fi mereu acolo în locul ăla numit inima, şi am să vă veghez de sus. Vă iubesc.
