O oarecare copilarie...

Ideea temei este dată de către Vlad eu doar trebuie să-mi "istorisesc" copilărie. Să spunem că nu am avut o copilărie chiar foarte reuşită, dar nici foarte urâtă... Am trecut prin multe chiar de la vârsta de 4 ani. Nu contează, dar părinţii mi-au oferit tot ce au avut şi deasemenea chiar dacă nu, îmi lua... Însă cu timpul treaba nu a mai stat aşa, am crescut şi au început să-mi explice situaţia financiară. Eh să trecem peste partea asta, m-am confruntat cu jignirile şi cu înjurăturile de când îmi cădeau dinţii (7-8 ani). Toţi îşi băteau joc de mine, eram subiectul lor de râs şi mă săturasem... cu toate că am continuat să umblu cu ei. De ce? Pentru ca la vârsta aia nu aveam voie să plec unde îmi năzărea şi stau cu cine vroiam. Cu toate că plecăm fără să spun şi mă întorceam peste câteva ore, iar mama era disperată şi-mi luam bătaie foarte rău. şi da, nu mi-e ruşine să mărturisesc pentru că era vină. Nici acum nu reuşesc să-mi aduc aminte ce era în capul meu. Cu toate că uneori acum mare o mai fac.. dar am telefon şi se rezolva decât cu un "Vino acasă în 5 minute!". Amuzant, dar sigur când o să mai cresc chestiile asta or să mă amuze copios aşa cum mă amuză "copilăria" pe care încă o copilăresc. Cu şcoala întotdeauna m-am descurcat bine, dacă nu ar fi fost mama să mă împingă de la spate nici nu aş fi mers la şcoală. Numai am inspiraţie, dar promit că dacă viitoare vin cu ceva mai bun.

Jurnalul unei fete

Eram lăsată pe spate, încă nu eram pregătită, dar ştiam că el este singurul care putea să-mi facă asta. Avea privirea ca o întrebare, i-ar eu i-am răspuns afirmativ. Îşi târăşte mâna pe pielea până la locul acela. O durere copleşitoare şi parcă mă luase cu leşin, dar numai aveam ce să fac...asta a fost. Mi-a spus că a intrat şi să strâng puţin. Apoi ca o uşurare îmi spune că a scos-o. Mă simţeam mai bine şi parcă durerea dispăruse.

Şi da era un dentist profesionist. Numai el ştie cum să-mi scoată măseaua ce-l mai bine.

El.

Pai totul a început cu un singur "Hei", apoi a continuat cu poveştile despre noi mai degrabă cu micul nostru "roman" al vieţii. Nu după mult timp ne cunoşteam aşa de bine de parca ne ştiam de ani de zile (ce-l putin pentru mine). Au urmat si clipe bune si rele. Am fost alături unui celuilalt. Au fost atâtea clipe frumoase... oai şi-mi aduc aminte de ieri parca atunci când mi-a zis de acel vis in care şi-a pierdut dinţii.=)) Wtf? Cum să-ţi pierzi dinţii? Sau faza aceea când nu stiu cum l-am făcut p*los[scuzaţi-mi expresia si modul asta de exprimare]. Dar e adorabil. Este un prieten foarte tare, m-a făcut sa rad când aveam o falca in cer si una in pământ=> ca ambele fălci au ajuns in cer. De atâtea ori m-a ajutat in multe probleme, mi-a dat sfaturi si wtf mie mi se pare un înţelept. Amin! Ily bro!

Toamna.

Te văd. Eşti atât de frumoasă... cu frunzele-ţi ruginii ce le laşi în spate, părul tău castaniu şi ochii tăi verzi reflecta frumuseţea toamnei. Ai sosit, îmi era dor de adierea rece ce-mi făcea pielea de găină. Mirosul specific mi-a inundat nările şi gându-mi este departe la toamnele petrecute în copilărie, când mă aruncam prin frunze şi parcă ele mă înveleau ca să nu-mi fie frig. Când adunam frunze de diferite culori şi le puneam la presat pentru ierbar. Oo, şi mirosul strugurilor şi gustul mustului ce-mi lăsa acum apa în gură. Îmi amintesc cu drag când ploua şi apoi ieşeam şi mă băgam cu picioarele în noroi, când ţipa mama de parcă mă călca maşina. Da, scoală...toamna începe şcoala, sunetul clopoţelului se aude din ce în ce mai des, iar vocile copiilor ieşind în pauze îmi umple inima de bucurie aducându-i aminte prima zi de şcoală. Of, ce mi-aş dori să o iau de la capăt.
Cum spuneam îmi era dor de tine, dar să şti că mi-au cam îngheţat picioarele.