Toamna.

Te văd. Eşti atât de frumoasă... cu frunzele-ţi ruginii ce le laşi în spate, părul tău castaniu şi ochii tăi verzi reflecta frumuseţea toamnei. Ai sosit, îmi era dor de adierea rece ce-mi făcea pielea de găină. Mirosul specific mi-a inundat nările şi gându-mi este departe la toamnele petrecute în copilărie, când mă aruncam prin frunze şi parcă ele mă înveleau ca să nu-mi fie frig. Când adunam frunze de diferite culori şi le puneam la presat pentru ierbar. Oo, şi mirosul strugurilor şi gustul mustului ce-mi lăsa acum apa în gură. Îmi amintesc cu drag când ploua şi apoi ieşeam şi mă băgam cu picioarele în noroi, când ţipa mama de parcă mă călca maşina. Da, scoală...toamna începe şcoala, sunetul clopoţelului se aude din ce în ce mai des, iar vocile copiilor ieşind în pauze îmi umple inima de bucurie aducându-i aminte prima zi de şcoală. Of, ce mi-aş dori să o iau de la capăt.
Cum spuneam îmi era dor de tine, dar să şti că mi-au cam îngheţat picioarele.

In my mind.

Haideţi să intrăm puţin în mintea mea... Porţile de fier încuiate cu lacăte imense sunt deschise azi pentru a mă elibera. Cuvinetele, imaginile, filmele, cărţile şi romanele vieţii mele ies cu un mare alai răspândind vestea că încă o minte se deşartă. Viaţa mea a luat-o razna de când am împlinit 13 ani [acum având 14 şi 7 luni]. Când începi să percepi atmosfera de acasă şi greutăţile prin care treci, viaţa devine din ce în ce m-ai decolorată. Nici lucrurile amuzante care odată te făceau să numai poţi de burtă acum ţi se par idioate când "viaţa" te loveşte dinou. Toate greutăţile vieţii te apasă vrând să te storcească, dar cu ajutorul prietenilor care numai există şi a familiei, le poţi ridica. Mulţi rezolva asta prin sinucideri. Mă uit la părinţii mei care acum au un salariu de căcat, cum se consumă. Nu-şi găsesc de lucru, mama este educatoare şi cu 7 milioane nu poţi trăi. Cum am spus şi în postarea de m-ai jos singura mea opţiune de a avea un trai de viaţă mai decent şi un salariu bun este armată. Un liceu militar merită făcut din toate punctele de vedere. Pentru că vreau ca, copii mei să aibă o viaţă roz şi să nu ducă lipsă de ceva. Să nu-i apese greutăţile încă de mici. Nu pot spune că sunt foarte afectată, dar pentru mine asta mă distruge. Certurile în familie se îndesesc, pe mama o văd plângând o dată pe lună.. deci este foarte mult. Bunicii vor ceva, tata altceva, eu altceva şi totul iese cu scântei şi mama tot timpul cade la mijloc. Îmi este milă de ea, mă doare s-o văd aşa, mi se rupe sufletul când o văd plângând şi aş face orice n momentul ăla să fie fericită şi am să fac tot ce pot ca măcar la bătrâneţe să fie mândră de mine şi să ducă oi viaţa mai bună. Cât despre mine... eu sunt ok, cred, dar vă mulţumesc că mi-aţi citit postarea.

Liceu militar

După o pauză de o lună, am revenit cu noi idei. Este toamna, wow! A trecut aşa repede şi uite cum vine scoală. M-ai sunt cinci zile...
Păi, de mult mă rodea acest gând pentru a mă duce la liceu militar. În cele din urmă am hotărât, mă duc. Viaţa într-un liceu militar este mult mai tare decât a unui liceu normal. Sunt mult m-ai multe avantaje decât dezavantaje:
- Înveţi să te controlezi
- să fi ordonat
- Te pregăteşte pentru viaţă
- Un loc sigur de muncă
- Un viitor m-ai luminat
- Cunoşti adolescenţi din toată ţara
- Stai la internat
- Nu tu droguri, nu tu fumat, nu tu chiul, nu tu ţigări, nu tu alcool
- Un loc sigur
- Etc.
Dar necesită multă muncă, iar anul ăsta trebuie să învăţ pentru că mulţi vin în liceu militar. Înainte toţi fugeau de el, acum e cel m-ai sigur loc.

O pauza de 5 zile a durat putin.

Hm, mă gândeam eu Duminica trecută ce să fac, stăteam cu mama şi tata[ ei făcând grătar]. Le spun că le dau bani de motorină numai ca să mă duc la ţară. Au fost de acord, ca Luni dimineaţă să plecăm. M-am dus în camera mea, am deschis şifonierul, hainele au căzut pe mine, am început să le aleg. Am adus geamantanul[de parcă plecăm pentru o lună, Wtf!] îmi bag toate hainele şi în că două sacosi cu conversii şi shuzii.
Mă trezesc înaintea tatălui şi iau cardul maşinii, o deschid, bag bagajele. Intru în casă mă îmbrac şi aştept să se trezească.
Suntem gata de plecare, porneşte maşina, plecăm. Ajungem acolo la 8 şi ceva. Ne dăm jos. Satul se numeşte Râca şi aparţine acum de judeţul Argeş.
Partea bună este că a fost destul de tare, adică prin ce am trecut. Mă duceam cu acei copii de acolo după vaci, acestea veneau de la Izlaz [un fel de vale plina cu iarbă, o dată acolo fiind apă]. Apoi, de la 18:30 PM ne jucam cu mingea, ne jucam remi, râdeam era destul de frumos. Până acum nu mi s-a întâmplat ca prietenii mei să ţipe la bunica mea spunându-i să mă mai lase afară, am rams puţin şocată, dar a fost distractiv. Aşa au fost 5 zile la rând. Ultima zi, aceasta fiind Vineri, am alergat până în fata porţi, iar acolo era oo mare balegă. Wtf! Şi eu că toanta am călcat în ea, alunecând şi căzând pe spate, bine nu în ea, pe lângă. JUR! Apoi, a venit ziua plecări şi străbunica m-ai să plângă. Eh, am ajuns acasă şi am stat la calculator ca să recuperez nu?
Ce postare...

Cat de naivi.

Păi vorbeam odată cu un amic despre adolescenţii care îşi pierd virginitatea încă de "mucoşi". Mai mult de 80% din fetele de 14 ani îşi pierd virginitatea prin cine ştie ce medii, plus că nu se protejează. Pur şi simplu am ajuns la un stadiu urât. Părinţilor puţin le pasă ce se întâmplă, ajung să rămână însărcinate, boli peste boli...
Chiar nu se gândesc, primul venit gata am şi făcut-o. Whatever. Mai citesc prin reviste [Bravo, Bravo Girl, Cool Girl] cum sunt atât de naive şi atât de fraiere, sunt atât de repede seduse de un băiat. Lor puţin le pasă că te-au lăsat, tu duci povară, tu o să o încurci. Chestia asta nu se face cu oricine, nu se începe aşa de devreme... tu aştepţi şi dacă râd de tine, nu-i nimic. Eşti diferită cu ceva faţă de ele şi eşti mult mai pură. Trebuie să învăţăm să ne stăpânim curiozitatea. Dar multe fete îşi pierd virginitatea prin băi, boscheţi, parcuri oriunde să nu se vadă, mă rog în ziua de azi puţini se mai ascund de aşa ceva.
Mă gândesc că poate se simt în stare, dar nu cred. Păi, la 20 de ani or să fie sătule viaţa. What the fuck! Just wait. Ţi-e frică că vine sfârşitul lumii şi mori virgină, prostii! Asta-i bună! Nu sunt eu în locul vostru, voi sunteţi voi, iar eu sunt eu. Face-ţi ce vreţi cu viaţa voastră, dar o să regretaţi la un moment dat.
POSTARE NEREUŞITĂ.

Este greu in ziua de azi.

Nu cred că vă interesează ceea ce mi s-a întâmplat şi mi se întâmplă, dar scriind aici mă simt mult mai bine, un fel de jurnal care nu este secret. Vreau să spun că mă simt ca ultimul cerşetor, ca ultimul câine care rabdă, rabdă şi iar rabdă. Când vezi pe toţi cu bani şi cum toţi îşi ia câte ceva nou, ţi se duce dracu' tot cheful când tu şti că ţi se făceau toate poftele şi ai ajuns să nu ai bani nici măcar pentru o sticlă de suc ieftină. Părinţii sunt faliţi, mama este în concediu [educatoare] numai primeşte bani, iar tata este în şomaj [fost tehnolog] adică numai este în şomaj pentru că luna acesta a fost ultima dată când a primit bani. Am ajuns să muncesc în grădina ca să pot să-mi iau 12 lei plus alocaţie am strâns 100 de lei pentru ce-i mai greu. Îmi doresc atât de multe, dar nu se pot împlini. Nu-mi pasă, am să învăţ să nu ajung în situaţia părinţilor mei, să nu-mi fie frică că mă poate da afară în orice moment. Am să învăţ pentru viitorul meu, să am bani şi să îmi fac toate poftele... Orice ar fi voi fi pe picioarele mele cu sau fără bani. Dar în ziua de azi nu poţi să fac nimic fără bani. Acum dacă înveţi, toată lumea: " Ha, ha, ha ce tocilară eşti!", dar când ei o să-şi plângă de milă, eu am să râd şi am să le zi: "Acum cine-i tocilară?".

De ce?

De ce în viaţă dacă nu suferi, nu trăieşti? De ce tot timpul cazi la mijloc când încerci să îi despărţi? De ce toată lumea încearcă să râdă de tine din orice nimic? De ce îşi bat joc de viaţa ta? De ce există aşa mulţi prieteni falşi care colcăie pe lângă tine şi sunt puşi pe interes? De ce toată lumea râde atunci când te exprimi altfel decât ei? De ce îşi bat joc, atunci când faci ceva bun pentru cineva?
Toate aceste întrebări sunt nefolositoare aici, dar atunci când le scriu şi le gândesc mă simt mult mai bine. Mă gândesc dece lumea se schimbă pe zi ce trece? De ce totul o ia razna din minut în minut? De ce totul este alb-negru? Nu poate fi măcar pentru o săptămână o viaţă mai roz? De ce? De ce suferim pentru nişte oameni care puţin le pasă de tine, iar tu pui suflet? De ce unii părinţi sunt aşa duri? Când văd atâţia oameni fără casă şi dabea îşi fac rost de mâncare, nu scârbe care se prefac...îmi vine să plâng. Alţii încep a face mişto, se cred interesanţi, dar nu-i nimic roata se întoarce. De ce pun atâtea întrebări, nimeni nu-mi va răspunde la ele.