Haideţi să intrăm puţin în mintea mea... Porţile de fier încuiate cu lacăte imense sunt deschise azi pentru a mă elibera. Cuvinetele, imaginile, filmele, cărţile şi romanele vieţii mele ies cu un mare alai răspândind vestea că încă o minte se deşartă. Viaţa mea a luat-o razna de când am împlinit 13 ani [acum având 14 şi 7 luni]. Când începi să percepi atmosfera de acasă şi greutăţile prin care treci, viaţa devine din ce în ce m-ai decolorată. Nici lucrurile amuzante care odată te făceau să numai poţi de burtă acum ţi se par idioate când "viaţa" te loveşte dinou. Toate greutăţile vieţii te apasă vrând să te storcească, dar cu ajutorul prietenilor care numai există şi a familiei, le poţi ridica. Mulţi rezolva asta prin sinucideri. Mă uit la părinţii mei care acum au un salariu de căcat, cum se consumă. Nu-şi găsesc de lucru, mama este educatoare şi cu 7 milioane nu poţi trăi. Cum am spus şi în postarea de m-ai jos singura mea opţiune de a avea un trai de viaţă mai decent şi un salariu bun este armată. Un liceu militar merită făcut din toate punctele de vedere. Pentru că vreau ca, copii mei să aibă o viaţă roz şi să nu ducă lipsă de ceva. Să nu-i apese greutăţile încă de mici. Nu pot spune că sunt foarte afectată, dar pentru mine asta mă distruge. Certurile în familie se îndesesc, pe mama o văd plângând o dată pe lună.. deci este foarte mult. Bunicii vor ceva, tata altceva, eu altceva şi totul iese cu scântei şi mama tot timpul cade la mijloc. Îmi este milă de ea, mă doare s-o văd aşa, mi se rupe sufletul când o văd plângând şi aş face orice n momentul ăla să fie fericită şi am să fac tot ce pot ca măcar la bătrâneţe să fie mândră de mine şi să ducă oi viaţa mai bună. Cât despre mine... eu sunt ok, cred, dar vă mulţumesc că mi-aţi citit postarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu