Îmi închid ochii şi visez puţin, vreau doar să intru într-o lumea a mea unde totul este perfect. Momentan sunt încă acolo, dar mă trezesc deoarece mama mă strigă. Deschizând ochii sunt orbita de răutatea, invidia şi gelozia lor. Parcă şi miroase, parcă are şi gust mă simt totuşi într-un infern, un infern unde oamenii sunt doar nişte monştrii care-şi fac rău unii altora... Distracţia numai este cum era sau poate este. Viaţa adolescenţilor se schimbă pe zi ce trece, iar eu stau şi îi privesc. Stau minute întregi şi le privesc activitatea, expresia fetelor şi le citesc de pe buze cuvintele.
Cuvântul "prieten" încă mai există în dicţionar încă se mai foloseşte, dar nu foarte des. Prietenii numai sunt cum erau...toţi puşi numai de interes şi să facă rău altcuiva. Poate şi eu am greşit, toţi greşim...dar să nu exagerăm. Te-ai întrebat vreodată de ce? Nimeni nu mi-a dat încă răspunsul care să mă mulţumească.
Acum toţi suntem cu nasul pe sus, fii-ţi serioşi... şi cel mai mic lucru dăruit de cineva trebuie preţuit poate că alţi dacă te-ai gândit vreodată nu au avut parte nici de ăla. Trebuie, adică nu eşti obligat dar din sufletul tău ar trebui să dăruieşti pentru fiecare căldura, pentru părinţi, prieteni, rude etc. Să le arăţi că iţi pasă de ei şi să-i alege cu grijă, numai aşa o să fi fericit alături lor.
Cum spuneam în ziua de azi lumea asta...mă înspăimântă, mă face să nu mă simt bine în pielea mea sincer nu mă cred din aceasta era.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu